Cealalta fata a Drupa - Ceva neasteptat pentru iPad - Spectaculoasele printuri lenticulare premiate la Drupa - Parintele nanografiei, un fel de Steve Jobs al imprimarii - Laserul pentru acasa - Cu Print Over Standard, eticheta face diferenta

Colantare mega dimensională

| noiembrie 25, 2008 | 0 Comments

Printurile pentru clădiri şi grafica de mari dimensiuni produc întotdeauna impact. Companiile abordează masiv acest segment pentru a ieşi din „înghesuiala” vizuală a outdoor-ului urban. În acest demers de afirmare, doar cerul este limita.

Folia autoadezivă a parcurs un traseu lung, pornind de la portiere, ajungând pe geamuri şi vitrine, şi oprindu-se acum pe faţadele uriaşe ale clădirilor, fără a mai fi limitată de suprafeţele texturate sau de condiţiile meteo. Noile materiale pot fi aplicate pe o largă varietate de faţade din cărămidă, marmură, beton, stucco, putând înveli în totalitate o clădire. Foliile perforate cu overlaminat transparent permit o privelişte neîngrădită, iar pentru efecte spectaculoase, foliile iluminate opace sau translucide oferă soluții pe timp de noapte. La nivel global, colantarea clădirilor este în plină expansiune, preconizându-se o creştere a acestei nişe cu 15% până în 2010. În plus, materialele de ultimă oră duc media de viaţă a unei colantări de imobil la un an sau chiar mai mult, avantajele considerabile faţă de clasicele bannere fiind rezistenţa la vânt şi greutatea mai mică.

La nivel global, colantarea clădirilor este în plină expansiune, preconizându-se o creştere a acestei nişe cu 15% până în 2010

Cu o suprafaţă de 1,3 milioane m2, fabrica de avioane Boeing de lângă Seattle a fost recunoscută de Guiness Book ca fiind clădirea cu cel mai mare volum din lume. Cele şase uşi de hangar măsoară fiecare 25 de metri înălţime şi 108 metri lăţime – aproape cât un teren de fotbal. Când oficialii de la Boeing au decis să etaleze o imagine nouă, globală, au hotărât să îmbrace aceste uşi uriaşe în 30.480 m2 de folie murală, pentru a celebra „visul zborului”. Deşi grafica a fost imprimată la o rezoluţie mică, de 25 dpi, lucrarea a generat fişiere de 2 GB pentru fiecare uşă, care au fost tăiate cu SmartScale în două fişiere de 1 GB. Pentru verificarea prealabilă a unui astfel de print înainte de instalarea propriu-zisă, producătorul a închiriat o sală de sport. A rezultat cel mai mare semn de grafică digitală din lume, conform Guiness Book. Deşi grafica a fost imprimată la o rezoluţie mică, de 25 dpi, lucrarea a generat fişiere de 2 GB pentru fiecare uşă, care au fost tăiate cu SmartScale în două fişiere de 1 GB.


Când Orchestra din Minnesota a vrut să promoveze spectacolele noii stagiuni, ideea de a îmbrăca întreaga clădire a fost una câştigătoare. Imaginile uriaşe ce reflectă atmosfera interioară, au adus un feedback uimitor din partea tuturor. Astfel, deşi trebuia să fie expusă doar pentru un sezon, folia de 12x18m a rămas o decoraţiune permanentă a faţadei clădirii, fiind acum întreţinută anual şi schimbată pe secţiuni. O bucată originală, veche de trei ani, există încă pe faţada clădirii şi a rezistat frumos la condiţiile meteo, suportând doar reparaţii minore în fiecare primăvară. Ca la orice instalaţie outdoor într-o zonă temperată, factorii de mediu sunt însă vitali. Deşi producătorii de folie din vinil specifică temperaturi maxime şi minime pentru rezultate optime, trebuie luaţi în calcul factori ce modifică această marjă, precum amplasamentul lucrării, expunerea directă la soare sau, dimpotrivă, lipsa unei surse de căldură. O bucată originală, veche de trei ani, există încă pe faţada clădirii şi a rezistat frumos la condiţiile meteo, suportând doar reparaţii minore în fiecare primăvară

Tags: ,

Category: Semne, Tehnic

Leave a Reply