banner uniuno

Totul despre LED-uri

Facem o incursiune succintă în domeniul diodelor electroluminiscente, pentru a vedea care sunt cei mai mari şi mai renumiţi producători din domeniu, care sunt principalele LED-uri folosite în industrie şi cum se poate deosebi un LED de calitate faţă de unul de duzină.

Toată lumea a auzit de LED-uri, fie că le-a văzut la telefoanele mobile, fie că şi-a montat la maşină sau a auzit vorbindu-se de ecranele LED care au împânzit intersecţiile. Unii ştim mai multe, le-am descoperit şi le-am folosit de pe vremea când erau doar nişte componente electronice folosite ca martori la diverse aparate, alţii le descoperim acum, când găsim pe rafturile magazinelor şi produse care folosesc aceste mici componente folosite pentru a produce lumină. Încet, încet vom intra în contact mai des cu această tehnologie, vom apăsa pe butoane luminate cu LED-uri, vom intra în spaţii unde sunt folosite corpuri de iluminat LED, vom admira clădiri care în fiecare noapte au altă culoare datorită proiectoarelor LED sau ne vom plimba în parcuri la lumina unor lămpi LED discrete şi economice.

Pentru cei neiniţiaţi, putem considera LED-ul o componentă electronică, un semiconductor care, alimentat, va lumina degajând foarte puţină căldură. LED-urile actuale pot reproduce un spectru larg de culori şi pot avea putere luminoasă de la câţiva lumeni până la câteva sute.

LED-urile sunt realizate într-o mare varietate de forme constructive de la chip-uri implementate direct pe cablaj până la LED-uri multichip de putere mare (high power). Raportat la dimensiuni, există LED-uri smd, LED-uri caracterizate de diametru (3, 5, 8, 10 mm) şi LED-uri de mare putere (high power).

Un LED de calitate nu este uşor de produs, necesită o tehnologie foarte avansată, personal cu calificare superioară şi, nu în ultimul rând, materii prime speciale care, la rândul lor, sunt produse de calitate superioară, atent verificate şi sortate.

Principalii jucători de pe piaţa LED-urilor sunt, în ordinea cotei de piaţă, Nichia cu 24% din piaţă în 2007, Osram, Lumileds, Citizen, Seoul Semiconductor, Cree. În România, majoritatea numelor acestora sunt încă puţin cunoscute, însă există minim un aparat folosit în viaţa noastră de zi cu zi echipat cu LED-uri de la unul dintre aceşti producători.

Dupa alte câteva nume de producători, la fel de necunosute la noi, pe ultimele locuri se clasează producătorii chinezi, ce ocupă în total numai 7% din piaţa mondială. Nu ne referim la fabricile mari din China, ale producătorilor din top 10, ci la companii independente care au licenţe achiziţionate şi care produc câteva zeci de modele de leduri.

Dacă în cazul altor produse ne orientăm după design sau după calitatea materialelor pentru a alege un produs mai bun, în cazul LED-urilor acest lucru nu este posibil.

Standardele din domeniul electronicii le impun producătorilor să realizeze aceste componente în capsule standardizate; putem avea în mană două LED-uri de 5mm care, pentru un ochi neavizat, pot părea identice, în realitate lucrurile fiind diferite.

Care ar putea fi calităţile unui LED? Ce trebuie el să facă, cum trebuie să se comporte pentru a fi inclus în grupul exclusivist al LED-urilor de calitate? Cea mai importanta este durata de viaţă. 100.000 ore este o cifra folosită des de comercianţii de LED-uri, valoare care, de cele mai multe ori, nu se reflectă în realitate. Problemele apar în special la LED-uri albe sau albastre.

La noi în ţară cele mai uzuale LED-uri provin de la mici producători chinezi independenţi ce pot fi găsiţi cu miile după o căutare pe internet. Acestea depăşesc cu greu 600 ore de funcţionare cu o modificare minimă a parametrilor de emisie luminoasă. Concret, după un timp de întrebuinţare, LED-urile care la început erau „orbitoare” sunt palide şi abia se zăresc. În acest caz, materiile prime şi tehnologia investită în producţia de LED-uri îşi spun cuvântul.

Pentru brelocuri, brichete şi jucării, LED-urile chinezeşti sunt ideale, având un preţ foarte mic. Problema apare când folosim tehnologia LED pentru a lumina o reclamă luminoasă care funcţioneaza 4-5 ore pe noapte sau mai mult.

Iniţial, în primele ore de funcţionare, totul va fi în regulă, însă după un timp se va constata o scădere accentuată a intensităţii luminoase. În acest caz, investiţia în LED-uri nu se amortizează, ele neîndeplinindu-şi scopul pentru care au fost montate şi anume de a atrage atenţia de la distanţă. Aici intervin alte opţiuni bazate tot pe tehnologia LED, însă, de aceasta dată, produse realizate la alte standarde de lideri în domeniu.

Să luăm spre exemplu LED-urile japoneze NICHIA, de la liderul mondial în domeniu. Nu putem să nu menţionăm că NICHIA a dezvoltat primul LED albastru superluminos în 1993, care, la rândul lui, a permis fabricarea LED-urilor albe. Din graficul următor putem înţelege diferenţele enorme dintre durata de viaţă a LED-urilor NICHIA şi a celor chinezeşti. Tehnologia, licenţele de fabricaţie, materiile prime cât şi stricteţea procesului tehnologic sunt factori care îşi spun cuvântul.


Rezultate bazate pe testarea unui lot mare de LED-uri, într-un laborator certificat din Germania.

Într-o perioadă în care calitatea şi durata de viaţă a lucrărilor este un factor determinant pentru o poziţionare corectă pe piaţa de publicitate, este vital ca aplicaţiile pe bază de LED să fie realizate cu produse furnizate de producători consacraţi, acestea fiind singurele care se ridică la nivelul promisiunilor tehnologiei LED.

Publicat în categoria: Neon&LightTehnic

Cuvinte cheie:

Descarcă versiunea pdf a acestui articol


RSSComments (4)

Leave a Reply | Trackback URL

  1. Bogdan says:

    Interesant articol , destul de bun. Dar as mai adauga ceva … concluzia articolului ar fi ca exista 2 categorii de LED-uri , din punct de vedere calitativ – 1 categoria ” NICHIA ” si 2 categoria “LED-uri chinezesti” . Lucrurile nu stau deloc asa , deoarece acestea sunt extremele … undeva intre existand LED-uri cu o calitate destul de buna – 50 000 ore e OK , dar asta scriu toti chinezii .
    O categorie aparte ar fi LED-urile cu structuri electroluminiscente fabricate in Thailanda si incapsulate in China, dar nici acest lucru nu e o garantie.
    Cum deosebesti LED-urile bune de cele proaste? pai ar fi mai multe observatii de facut : uniformitate, sortare, pret, tensiunea de cadere pe LED, cat de tare se incalzesc. Cele mai importante lucruri in prelungirea vietii unui LED sunt disiparea caldurii si pastrarea curentului in parametrii normali ( folosirea generatoareleor de curent constant vs. 3 LED-uri + 1 rezistenta sau mai stiu eu ce alte scheme ). Mare atentie la reclamele outdoor pe LED-uri vara cand temperaturile montajului pot ajunge pe la 70 – 80 *C.
    Daca un LED se incalzeste si nu are limitat curentul ( o rezistenta nu garanteaza acest lucru ), incepe sa ” ceara ” mai mult curent, ceea ce provoaca o reactie in cascada – se incalzeste mai tare, vrea mai mult curent, se incalzeste si mai tare .. si tot asa pana crapa.
    Deci mai e si o problema de grija si tehnologie folosita in exploatare. Mult mai important parerea mea !!!
    Adevarul acesta este – se poate lucra si cu LED-uri intermediare sa ziceam, ideea este sa stii sa le utilizezi corect. Am zis aceeasi concluzie de 2 ori ca sa fiu sigur ca m-a inteles lumea.

  2. Andi says:

    Existe si intermediare, exista si leduri facute in Germania dar sunt scumpe fata de ce ofera. Se fac leduri bune si prin China dar fabricile sunt tot ale “marilor jucatori” de pe piata.

  3. Alex Ph says:

    Articolul este bun din punct de vedere documentaristic.Practic adevarul este undeva pe la mijloc.Ca in orice alt domeniu si aici exista un compromis intre pret si durata de functionare sau parametrii afisati.Personal cand recomand tehnologie de inalta calitate ,clientii vad pretul si emit aprecieri.Mai mult sau mai putin documentate.Tot personal pot sa va spun ca dupa ce am vazut HK (Hong Kong),si partea lor de productie in domeniu ,pot sa afirm urmatoarele: intre partea de economica si partea tehnica exista o prapastie .Tradusa in romana suna cam asa: economistii vorbesc despre electronica ,iar inginerii se apuca sa faca vanzari.De aici se nasc marile probleme.Revenind la producatorii chinezi ,pot sa va spun ca atunci cand lucrurile se trateaza direct sau prin firme specializate ce au contacte in domeniu,se elimina 90 % din neintelegerile ulterioare.Pe piata noastra cei ce fac comert in general sunt pusi pe un castig de 200-400% -chiar si in domeniul acesta,dar nu sunt foarte atenti la calitatea marfurilor ce o aduc.Motivul ? Ei afirma ca nu pot sa duca decat mii de bucati ,si de aici o intrega explicatie …stiintifica.In realitatea se pot aduce si sute de bucati sau zeci,chiar si o bucata.Dar nu prea mai este rentabil.Iar ca sa mai putem vorbi despre piata romaneasca: nu prea am vazut nici un super/hiper/market sa vanda tacamuri incepand de la cele de plastic -de unica folosinta- si ajungand la cele de argint – trecand prin stadiile intermediare de aluminiu,inox etc.
    Concluzia va las sa o trageti dumneavoastra.

  4. Ady says:

    Interesant articol. Are si o scapare. In cazul ledurilor noname facute prin China sau alte parti exista o problema mare: variatia ff mare a calitatii si specificatiilor ledurilor de la un lot la altul. Am patit-o pe propria piele: am luat 5000 de leduri albe de la o firma chinezeasca gasita pe alibaba (nu dau nume) si le-am folosit pentru o lucrare. Clientul a fost ff multumit de nuanta si de puterea ledurilor si ne-a facut o comanda mai mare. Am facut o a doua comanda de la chinezi, de 50000 de leduri de acelasi tip dar SURPRIZA! Am primit alta nuanta (defapt vreo 3-4 nuante) si cu lumina mai slaba. Chinezu ne-a luat banii in avans si nu am putut sa ma inteleg cu el si ca sa nu pierd clientul a luat leduri de la unul dintre producatorii enumerati in articol (nu fac reclama). Au fost mai ieftine decat am crezut si daca stiam lucram direct cu ele. Oricum de atunci sa nu mai aud de nonameuri chinezesti!

Leave a Reply

Citește și...

  • Membri Uniuno

Slider by webdesign