Interactivitatea outdoor-ului
31, Aug, 2009 | Comments 0
Mediile OOH clasice au fost folosite cel mai mult în campaniile publicitare pentru funcţia lor de informare sau actualizare a unei informaţii comerciale. Există situaţii în care advertiserii au speculat într-un mod creativ specificul unei locaţii şi au creat lucrări spectaculoase care au punctat la notorietatea brandului comunicat. Ceea ce face spectaculoase aceste lucrări este şi ceea ce le face nereplicabile: strânsa legătură cu locaţia unde este amplasat semnul respectiv. În tentativa de a obţine pentru notorietatea unui brand rezultate similare cu cele ale altor medii de comunicare, advertiserii au mizat pe interactivitate în tentativa de resuscita interesul pentru abordări creative ale acestui mediu, dar nelegate de specificul locaţiei.
Printre primele tentative au fost cele legate de telefonia mobilă si de standardele de conexiune “bluetooth”. Atunci când treceau pe lângă un astfel de billboard şi dacă aveau activată opţiunea bluetooth a telefonului mobil trecătorii primeau mesaje SMS de la panoul publicitar. Costurile destul de ridicate precum şi reticenţa trecătorilor de a avea în permanenţă telefonul conectat, au făcut ca acest tip de interactivitate să nu câştige foarte mult teren. O altă formă de interactivitate a trecătorilor cu panourile publicitare este bazată pe un element simplu şi eficient: curiozitatea.
Rezervorul de fructe
O companie de asigurări medicale din Marea Britanie a transformat un citylight dintr-o staţie de autobuz într-un rezervor de fructe din care la fiecare minut cadea o portocală pe care era inscriptionată adresa unui site.

Strănutul
Revista Science World a instalat într-o statie de autobuz, un poster pe care era afisat mesajul: “Apasă şi ai să afli de ce” Când cineva apăsa în locul indicat era stropit de un jet de apă şi o voce îi explica: “Ştiai că strănutul poate parcurge o distanţă de 3m…”

Puzzle
McDonalds a transformat cateva billboard-uri în puzzle-uri uriaşe.Trecătorii îşi petreceau timpul de aşteptare în staţie reconstituind imaginea posterului.

Şerveţelele uriaşe
Pentru a anunţa lansarea celui mai mare hamburger McDonald’s a instalat în citylight-urile din apropierea restaurantelor şerveţele uriaşe pe care trecătorii le puteau scotea.

Mătreaţa cupon
Pe un poster care înfăţişează imaginea unui cap de femeie sunt lipite post-it-uri albe foarte mici care de la depărate seamnă cu mătreaţa: erau nişte cupoane care, odată dezlipite de pe poster asigurau un discount la cumpărarea unui şampon.

Poster cu masaj
Posterul din imaginea de mai jos este aplicat pe o folie cu “bule” astfel că, la fiecare apăsare aceste se spărgeau creând un zgomot similar cu al oaselor trosnite.

Invitaţie la joacă
Pentru a beneficia de aglomeraţia foarte mare din piaţa Picadilly din Londra agentia Leo Burnett a găsit o modalitate inedită de a specula billboard-ul digital pe care Mcdonald’s îl are amplasat în celebra piaţă. Oamenii care se fotografiază în poziţii care par foarte caraghioase atrag privirile celorlalţi care repetă şi ei acelşi gest.
Publicat în categoria: Studiu de caz















