Nori publicitari la orizont
04, Aug, 2009 | Comments 1
Publicitatea a ajuns în aer – la propriu de această dată – odată cu logo-urile publicitare plutitoare. Această nouă tehnologie se numeşte flogo (din engleză “floating logo” - logo plutitor). Tehnologia flogo a fost inventată şi dezvoltată de Francisco Guerra, care deţine compania Snowmasters Special Effects, împreună cu medicul stomatolog Dr. Brian Glover. Aceştia lucrează la perfecţionarea sistemului de mai bine de şapte ani, iar acum au atins punctul în care acest concept unic este pregătit pentru industria de signalistică publicitară.
Procesul se bazează pe o maşină care produce o spumă ce este apoi extrudată printr-un şablon, producând orice logo conform comenzii clientului. Maşina de 121 cm cântăreşte 113 kg şi necesită un compresor de aer de 3,5 atmosfere, cât şi o sursă de heliu de aproximativ un metru cub pe oră. Anumite forme standard, precum inimă, stea, lună, cerc, trifoi – sunt incluse în kitul maşinii.
Pentru a imprima logo-urilor plutitoare forma dorită, şabloanele din carton, lemn sau tablă sunt tăiate şi decupate folosind un router CNC. În general, norii publicitari plutesc la o înălţime de 60-90 metri şi, în funcţie de vânt, pot parcurge o distanţă de 48 km, menţinându-şi forma până la o jumătate de oră. Una dintre provocările inventatorului a fost să facă lichidul să zboare, să poată fi extrudat şi să implice, în acelaşi timp, costuri scăzute.
Logo-urile plutitoare oferă vizibilitate şi expunere către mii de oameni, practic către toţi oamenii dintr-o anumită zonă, fiind de 6.000 de ori mai eficiente decât panourile publicitare. O maşină poate scoate un logo plutitor la fiecare 20 de secunde, astfel încât câteva echipamente acoperă o zonă uriaşă, producând un impact puternic în rândul publicului.
Inventatorul oferă tehnologia sub formă de franciză, iar piaţa de producţie publicitară este una ideală pentru serviciile flogo, având în vedere că producătorii de semne au deja la dispoziţie echipamentul necesar tăierii şabloanelor, mijloacele de a transporta echipamentul şi o bază de clienţi ce poate fi în căutarea unui nou mijloc de promovare.
Interesul pentru logo-urile plutitoare este deja uriaş la nivel internaţional. Pentru a demara afacerea sunt necesare aproximativ două maşini, la un preţ între 20.000 $ – 30.000 $, care pot fi apoi închiriate. Echipamentul necesită un singur operator, care trebuie doar să se asigure că nivelul fluidelor şi al heliului se menţine la un anumit nivel, însă inventatorul acestei tehnologii lucrează deja la dezvoltarea unui sistem în totalitate automat.
Publicat în categoria: Semne • Tehnic
















Adrian | Oct 19, 2009 | Reply
Wow, foarte misto inventia!