Signalistica interactivă de ultimă generaţie
28, Sep, 2009 | Comments 0
Tehnologia de recunoaştere a gesturilor revoluţionează display-urile interactive şi signalistica digitală, oferind utilizatorului o experienţă captivantă şi memorabilă. Noi tehnologii ce au la bază recunoaşterea şi redarea 3D a mişcărilor corpului, aduc un suflu nou asupra signalisticii digitale. Iată câteva exemple de lucrări de succes în publicitatea interactivă pe baza recunoaşterii gesturilor şi mişcărilor umane.
În 2009, Inwindow Outdoor a creat una dintre cele mai dinamice şi interactive vitrine publicitare, pentru a promova lansarea desenului animat horror fantasy, Coraline. Campania a folosit o varietate largă de tehnologii interactive, care combină elemente de video, audio, gestică, holograme sau distorsionarea realităţii. Software-ul de control video al gesturilor permite trecătorilor să interacţioneze cu vitrina prin mişcări ale mâinilor şi diverse gesturi. Mişcările trecătorilor declanşează un sistem care face ca pe o oglindă aparent aburită să apară în timp real cuvântul “Ajută-ne”, ca şi cum un deget invizibil l-ar scrie chiar atunci, cerând ajutorul trecătorilor. Vitrina afişează şi imagini video luate în timp real de pe stradă, însă distorsionate, trecătorii având, spre exemplu, nasturi în loc de ochi.

Cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Beijing a fost creat un sistem interactiv de expunere dedicat ediţiei 2010 a JO de la Vancouver. Sistemul oferă vizitatorilor săi posibilitatea de a efectua un zbor virtual foarte realistic deasupra unor peisaje pitoreşti ale Columbiei Britanice, deasupra munţilor, apelor şi oraşelor aglomerate. Sistemul, asemănător unui simulator de zbor, oferă o experienţă 3D interactivă, ce taie respiraţia. Echipat cu senzori de detecţie şi redare 3D a mişcărilor, exponatul permite utilizatorilor săi să exploreze zona dată folosind numai mişcări simple, intuitive. Ei controlează experienţa prin înclinaţia, rotirea sau simpla mişcare a mâinii – o alternativă fascinantă la deja demodatele ecrane touch sau periferice limitate precum joystick-urile.
Musgo, un cunoscut retailer de mobilă din Madrid, a dorit noi metode de atragere a trecătorilor în magazinele sale, astfel că a ales să realizeze o vitrină interactivă care să atragă trecătorii în jocul preferat al localnicilor, fotbalul. Tehnologia ScreenXtreme transpune imaginea trecătorului pe un ecran cu plasmă aflat în vitrina magazinului. Subiectul devine jucător de fotbal interactiv, având şansa de a apăra o serie de şuturi şi mingi de fotbal virtuale care se îndreaptă către ei.

Faţă de ecranele cu senzori de presiune, tehnologia ce are la bază controlul gesturilor poate detecta mişcările umane de la o distanţă considerabilă, iar natura lor intuitivă şi dinamică transpune utilizatorul într-o stare ludică, ce îi va prelungi contactul cu mesajul promovat.
Campania realizată de Inwindow Outdoor pentru iShares a întruchipat o vitrină aparent aburită care, la trecerea fiecărui pieton, devenea clară dezvăluind scenele unui birou de brokeraj, încadrându-se temei “Înlătură ceaţa financiară”. Vitrina a fost instalată în New York şi dispune de cele mai recente tehnologii de recunoaştere a gesturilor şi interactivitate.

Pentru compania de telecomunicaţii Sprint, GestureTek a creat un display senzorial 3D ce oferă conectivitate la telefonul mobil, simte mişcările trecătorilor şi le răspunde trimiţând mesaje promoţionale şi reacţionând pe toată durata cât aceştia trec prin faţa billboard-ului interactiv. Display-ul publicitar dispunde senzori ce detectează mişcarea şi invită utilizatorii să îşi creeze propria interfaţă personalizată. Tehnologia ce are la bază micro camere de luat vederi face ca reclama să depisteze şi să urmărească trecătorii, atrăgându-le atenţia şi implicându-i în jocuri interactive.

Alte articole pe teme similare:
Interactivitatea outdoor-ului
Publicat în categoria: Semne • Tehnic















