banner uniuno

Banner interactiv din tuburi transparente cu LED

Mode Studios, o companie din Seattle specializată în realizarea de decoruri elaborate, display-uri, regie video şi evenimente speciale vizuale, a decorat într-o manieră originală atriumurile celor patru cladiri care fac parte din divizia de entertainment şi dispozitive a Microsoft, cu bannere interactive cu LED-uri, înalte de 10m. La un prim nivel, imaginile de pe banner se modifică în funcţie de vreme şi de modelele de trafic din interiorul atriumului. La interactivitatea impresionantului banner contribuie şi un senzor termic, care poate detecta grupuri de oameni sau indivizi în mişcare, care determină locul de pe banner în care pot apărea diverse imagini.

Un astfel de banner este creat sub forma unui sistem sofisticat, din componente precum tuburi transparente cu LED-uri, difuzoare de sunet surround şi camere video în infraroşu. Acestea se bazează pe mai multe niveluri de interacţiune atât umană, cât şi atmosferică pentru a evolua în mod constant.

La toate acestea se adaugă şi un hotspot, un loc anume din atrium, de unde o persoană poate interacţiona cu bannerul, determinând reacţii de răspuns din partea acestuia. Spre exemplu, dacă baţi din palme, imaginile se modifică. În acelaşi mod, diverse mişcări ale corpului pot influenţa imaginile de pe ecran. Datorită numeroşilor factori implicaţi în acest proces, imaginile şi modul în care se comportă ele nu se repetă şi nu urmează niciun tipar, oferind privitorilor noi şi noi surprize.

Publicat în categoria: Studiu de caz

Cuvinte cheie:

Descarcă versiunea pdf a acestui articol


RSSComments (0)

Trackback URL

Leave a Reply

Citește și...

  • Membri Uniuno

Slider by webdesign