Mimaki lansează noul printer JV5-320DS
12, Jan, 2010 | Comments 0
Mimaki Engineerig Co. Ltd. A anunţat lansarea unui nou echipament de imprimare directă şi prin sublimare, printerul de format mare JV5-320DS. Dispozitivul permite imprimarea directă pe substraturi de poliester cu lăţimi de până la 3,2 m, fiind proiectat pentru un grad înalt de productivitate şi imprimare de calitate cu aplicaţii în semnalistica outdoor.
Echipamentul de imprimare de mare format JV5-320DS a fost creat ca răspuns la cererea din ce în ce mai mare pentru imprimarea pe substraturi din poliester (pentru steaguri sau bannere, care se comportă mai bine la imprimarea prin sublimare cu cerneluri pe bază de apă). În timpul imprimării poliesterului cernelurile pot trece cu uşurinţă prin ţesătura de dedesubt, de aceea noul JV5-320DS este dotat cu un dispozitiv de reţinere a cernelii, astfel încât dosul ţesăturii să nu se păteze. Mai mult, ventilatorul integrat usucă cerneala imediat după imprimare pentru a preveni lipirea substraturilor în timpul procesului de înfăşurare, iar sistemul Spray Supressor încorporat îmbuntăţeşte semnificativ consistenţa cernelii.
Echipamentul JV5-320DS atinge o rezoluţie maximă de 1440 dpi, iar vitezele de imprimare variază, în funcţie de rezoluţie, între 60.3 mp/h (540 x 720 dpi) pentru vizualizare la distanţă şi 44 mp/h (540 x 1080 dpi) pentru cea de aproape.
Dispozitivul foloseşte cerneala de sublimare Sb52 şi sistemul Mimaki de alimentare in bulk (MBIS) care permite alimentarea unor rezervoare de cerneală de 2 litri, ce oferă posibilitatea unei imprimări de lungă durată fără întreruperi. Permiţând atât imprimarea directă pe ţesături, cât şi imprimarea prin sublimare, dispozitivul JV5-320DS oferă furnizorilor de servicii de imprimare şansa de a-şi creşte valoarea afacerii şi de a-şi îmbunătăţi propunerile de afaceri.
Publicat în categoria: Stiri







