Eficienţă, versatilitate şi strălucire cu 3M Flexible Light Mat
3M consideră că noul Flexible Light Mat este produsul ideal pentru obţinerea unor soluţii de iluminat cu forme şi dimensiuni unice.
Fiind foarte uşor şi subţire ( 20 milimetri grosime şi 0,36kg/mp ), Flexible Light Mat este potrivit pentru aplicaţii luminoase personalizate şi pentru efecte speciale cu lumini, pentru signalistică de interior, litere luminate şi semne luminoase închise în casete subţiri. Datorită flexibilităţii produsul se poate folosi pentru spaţii curbe şi suprafeţe întinse.
LED-urile încorporate nu conţin mercur sau gaze toxice. Acestea sunt controlate termic, au un voltaj scăzut, iar consumul energetic este de cca 5 watt /mp.
Flexible Light Mat se poate folosi cu rezultate foarte bune pentru semnele luminoase casetate, deoarece prin emisia uniformă a luminii sunt eliminate zonele intens luminoase ce apar de obicei în cadrul acestor semne.
Category: Stiri











