banner uniuno

Cu tractorul UniCredit pe străzile Bucureştiului

UniCredit Ţiriac Bank a realizat o campanie pentru promovarea ofertei de fonduri europene, utilizând un proiect OOH special.

Pentru o comunicare eficientă, banca a apelat la un outdoor neconvenţional. Pe un podium, în mijlocul Bucureştiului, în Piaţa Unirii, a fost expus un model real de tractor (Bobcat S150) având dimensiunile de 3310 mm în lungime (inclusiv cupa, în poziţie coborâtă), 1676 mm lăţime şi 1938 mm înălţime. Pe lângă podium, se mai observă câteva plante de floarea soarelui şi o eoliană. Podiumul (special proiectat pentru susţinerea greutăţii tractorului) a fost realizat din structură metalică de rezistenţă, confecţionată din profil rectangular de oţel, placat la exterior cu PVC frontlit, printat digital. Partea superioară a podiumului a fost placată şi cu o platformă din OSB. Eoliana şi floarea soarelui sunt butaforie (eoliana e realizată din structură metalică de rezistenţă – profile de oţel şi polistiren decupat 3D, iar plantele de floarea soarelui sunt artificiale). Banca a ales varianta acestei machete de tractor în miniatură, cu toate că ar fi putut alege şi varianta realizării machetei la scara 1:1, cu reproducerea fidelă ca formă şi dimensiune. Motivul alegerii a fost de natură financiară, costurile închirierii machetei de tractor fiind mult mai mici decât costul reproducerii acestuia.

Ideea de comunicare neconvenţională pe OOH a aparţinut Icăi Rancea şi Gretei Gabor, responsabile ale departamentului de comunicare de brand şi retail:

“Trebuia să găsim o modalitate diferită de comunicare a ofertei noastre de fonduri europene, deoarece domeniile de activitate pe care le putem finanţa sunt multe şi extrem de diferite, iar o campanie de comunicare tradiţională, căutând doar nişele specifice fiecărui domeniu, ar fi fost cu mult mai scumpă şi probabil mai puţin eficientă. Aşa ne-am gândit că atragem atenţia asupra ofertei noastre”, a declarat Ica Rancea.

“Este imposibil să nu te întrebi ce caută un tractor, o eoliană, fructe şi un câmp de floarea soarelui în mijocul oraşului !”, a completat Greta Gabor.

Agenţia cu care a colaborat UniCredit Ţiriac Bank la acest proiect este 23 Communication Ideas, parte a Leo Burnett Group, iar firma însărcinată de departamentul Print Production să “dea viaţă proiectului” este Plora Advertising.

Publicat în categoria: Studiu de caz

Cuvinte cheie:

Descarcă versiunea pdf a acestui articol


RSSComments (0)

Trackback URL

Leave a Reply

Citește și...

  • Membri Uniuno

Slider by webdesign