Combină foliile pentru inscripţionat textile împreună cu Algernon
13, Aug, 2010 | Comments 0
Ştiţi câte combinaţii de folii puteţi folosi pentru inscripţionarea textilelor? Adevărul este că nu există un anumit număr de combinaţii sau de materiale care se pot pot combina, tot ceea ce vă trebuie este să daţi frâu liber imaginaţiei şi să executaţi corect aplicarea materialelor.
În continuare vă vom prezenta 3 combinaţii pe care le puteţi executa folosind noua folie expandabilă 3D XPD de la Siser şi alte folii de la aceeaşi firmă, dar şi modalităţile corecte de executare a acestor aplicaţii.
O aplicaţie constă în combinarea foliei expandabile 3D XPD cu folia catifelată Stripflock. Combinaţia celor două materiale este foarte reuşită mai ales datorită texturii catifelate care se regăseşte la ambele folii.
Metoda prin care se realizează această combinaţie este prin îmbinare, procedeu care se execută în următorii paşi: se decupează grafica în spărtură, lăsand goluri pentru fiecare culoare în parte, astfel încât foliile care se vor presa să adere direct pe textil şi nu pe o altă folie. Apoi se presează rând pe rând fiecare culoare, potrivindu-se în golurile stabilite.
Din combinarea foliei P.S. Electric cu folia 3D XPD va rezulta o aplicaţie inedită deoarece cele două materiale sunt deosebite şi ies oricum în evidenţă individual, iar rezultatul combinării lor este spectaculos.
Procedura de suprapunere este cea prin care se realizează această aplicaţie, tot ce trebuie să faceţi este să urmaţi următorii paşi: după ce se cutterează imaginea realizată cu P.S. Electric şi se decolează surplusul de folie din exterior (interiorul imaginii rămânând plin), se transferă termic pe textil imaginea şi se îndepărtează suportul, apoi se aplică direct peste aceasta, prin suprapunere, stratul de 3D XPD.
O altă combinaţie pe care trebuie să o încercaţi se realizază folosind combinaţii de culori din folia expandabilă 3D XPD. De exemplu: roşu şi galben, două culori puternice care arată foarte bine împreună şi ies în evidenţă mai ales cand este folosit un material deosebit aşa cum este 3D XPD.
Există foarte multe folii pe care le puteţi combina astfel încat să aveţi rezultate nemaipomenite, nu aveţi nevoie decât de imaginaţie şi de trucurile tehnice prezentate mai sus.
Mai multe exemple în acest sens puteţi găsi la următorul link: www.inscriptionari-textile.ro

Publicat în categoria: Stiri







