Cealalta fata a Drupa - Ceva neasteptat pentru iPad - Spectaculoasele printuri lenticulare premiate la Drupa - Parintele nanografiei, un fel de Steve Jobs al imprimarii - Laserul pentru acasa - Cu Print Over Standard, eticheta face diferenta

O nouă folie LexJet pentru suprafețe cu asperități

| septembrie 3, 2010 | 0 Comments

LexJet a început să comercializeze noua folie Simple MTS Adhesive Vynil pentru suprafețe multitexturate. Folia este un produs potrivit pentru decorațiuni publicitare cu durată de viață scurtă sau pentru colantări temporare pe suprafețe cu asperități.

Simple MTS Adhesive Vynil are grosimea de 0.09mm, este alb strălucitoare și este realizată dintr-un material opac de vinil, având pe partea inferioară un strat de 0.05mm de adeziv cu aderență foarte bună.

Conform directorului de produs Dione Metnick, noua folie auto-adezivă din vinil este proiectată pentru mai multe tipuri de aplicații dificile, inclusiv pentru suprafețele aspre.

“Acest adeziv a fost realizat cu scopul de a facilita expunerea de aplicații publicitare temporare pe pereți de beton cu asperități, pe panouri de tip barieră în construcții, pe automate de vândut produse, precum și pe alte suprafețe pe care adezivii temporari obișnuiți nu se lipesc foarte bine”, a spus Metnick.

“Dar e un produs util chiar și pentru aplicații permanente, cum ar fi etichetele de identificare a produselor și semnalistica industrială de securitate”, a adăugat el.

La fel ca și alte produse din gama LexJet Simple, Simple MTS Adhesive Vynil poate fi imprimată cu low-solvent, solvent sau cerneală cu polimerizare UV. Suprafața materialului este de un alb strălucitor, astfel că se obțin reproduceri grafice de calitate, cu un contrast foarte bun.

Pentru că vinilul din care e confecționată folia este opac, aceasta ascunde găurile sau ridicăturile existente în pereți.

Simple MTS Adhesive Vynil are o rezistență mare la uzurile prin frecare, la rupere și la abraziune. Adezivul poate fi îndepărtat cu ușurință chiar și după un an, dar oferă garanția că imaginile vor rămâne lipite pe o perioadă maximă de 5 ani.

Simple MTS Adhesive Vynil a fost utilizată deja în SUA. Decorațiuni grafice care ilustrau imagini de curse au fost lipite pe un perete de beton cu ocazia desfășurării Marelui Premiu Long Beach. “Culorile au fost foarte bune, imaginile s-au instalat ușor și s-au îndepărtat cu ușurință fără să lase nici o urmă. Clientul a fost foarte încântat și a spus că decorațiunile arătau ca și cum ar fi fost pictate direct pe beton”, a declarat Craig Tucker, proprietarul firmei Avid Digital care a executat aplicația.

Tags: ,

Category: Stiri

Leave a Reply