LED-urile au revoluţionat deja iluminatul în cele mai diverse forme, însă nici componenta lor energetică nu este de neglijat. Trecerea sistemului public de iluminat al unui oraş pe sisteme LED, poate economisi între 40% şi 70% din consumul său energetic destinat unor aplicaţii precum iluminatul stradal, al parcărilor şi garajelor sau parcurilor şi zonelor publice. Într-o eră a preţurilor ridicate la energie, pe fondul scăderii resurselor şi efectelor asupra mediului înconjurător, o revoluţie în domeniul iluminatului este mai mult decât necesară. Citeste mai departe
Deşi mulţi din industrie se grăbesc să trimită neonul în negurile istoriei, totuşi, după 100 de ani de la apariţie, semnele din neon încă strălucesc. Astfel, marile târguri de profil aduc, în fiecare an, cele mai recente tehnologii de procesare a tuburilor cu descărcare în gaze, promovându-le ca fiind indispensabile producătorului de semne. Adevărul este însă la mijloc şi ideal este ca producătorul de semne să pornească la drum îndeajuns de informat încât să decidă singur necesitatea fiecărei componente a sistemului său de procesare a tuburilor de neon.
Citeste mai departe
În cadrul unui concert filarmonic desfăşurat în Germania, 170 de baloane uriaşe, în culori schimbătoare, au creat o atmosferă unică, într-un mix de muzică şi lumină. Neobişnuitul spectacol a fost inspirat de lucrările compozitorului Alexander Scriabin, care şi-a bazat întreaga creaţie pe îmbinarea şi asocierea muzicii cu diverse culori, emoţii şi metafore.

Citeste mai departe
Japonezii de la Seiko Epson a dezvoltat o nouă tehnologie inkjet pe baza căreia în curând va fi posibiă fabricarea de display-uri de mari dimensiuni cu diode organice sau OLED-uri. Conform celor de la Seiko Epson, metoda permite materialelor organice să fie depozitate într-un strat uniform pe suprafeţe întinse, ceea ce cu tehnologia actuală pe bază de evaporare termică cu vacuum (VTE) nu este posibil. Tehnologia VTE este cea mai răspândită metodă de a crea OLED-uri. Presupune evaporarea materialului organic într-o cameră cu vacuum. Metoda nu garantează însă crearea de straturi uniforme, facând imposibilă realizarea de display-uri TV.
Citeste mai departe
Applelec Sign Components (UK) a dezvoltat un sistem cu totul nou de iluminare, prin gama de profile LED pentru iluminarea pe cant a literelor, numită LED Letter Module. Sistemul este alcătuit dintr-o placă de circuite LED, fabricată direct în forma literei dorite, pe care se poziţionează LED-urile şi care este fixată apoi în interiorul literei. Citeste mai departe
Postat la 16 June 2009
Tags: LED
Facem o incursiune succintă în domeniul diodelor electroluminiscente, pentru a vedea care sunt cei mai mari şi mai renumiţi producători din domeniu, care sunt principalele LED-uri folosite în industrie şi cum se poate deosebi un LED de calitate faţă de unul de duzină.
Citeste mai departe
Odată cu apariţia ecranelor LED de înaltă rezoluţie, s-a simţit nevoia dezvoltării conceptului de media faţadă, mesh-ul suprem, un ecran digital care să acopere întreaga faţadă a unei clădiri, prezentând un caleidoscop de imagini pe suprafaţa acesteia. O asemenea acoperire dinamică îi conferă clădirii nu numai o identitate clară, ci şi acces la un nou nivel arhitectonic. Citeste mai departe
Electroluminescenţa este un fenomen care a fost aplicat cu rezultate spectaculoase în domeniul POS-urilor. Compania americană Electro-LuminX a reuşit să integreze avantajele iluminării produse de efectul de electroluminescenţă într-un produs de serie: LightTape.
LightTape este o panglică metalică pe care este depus un strat de fosfor încapsulat într-un material de protecţie. Alimentată la o sursă de tensiune alternativă, banda devine luminoasă. Spre deosebire de alte soluţii similare de iluminare liniară (tuburi cu descărcare în gaze sau LED-uri), LightTape are avantajul unui consum electric foarte avantajos Citeste mai departe
Ediţia 2009 a concursului naţional de semne urbane ArhitechSIGN, iniţiat de către compania Eltrix, şi-a desemnat câştigătorii. În urma analizării şi evaluării celor 38 de lucrări înscrise în concurs, juriul nu a acordat premiul 1 şi o menţiune din cele două, hotărând, în schimb, să acorde două premii 3. Toţi studenţii premiaţi sunt de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu (UAUIM) – Bucureşti.
Citeste mai departe
ELIE 2009 (Electric Lighting International Exhibition) este cel mai important eveniment din România specializat pe segmentul echipamentelor şi tehnologiilor de iluminare, şi va avea loc în perioada 8 - 11 aprilie 2009, la Palatul Parlamentului, Bucureşti pe o suprafaţă de peste 3 000 mp, împărţită în 3 săli de expunere.
Tematica evenimentului acoperă segmentele: corpuri de iluminat pentru interior şi exterior, iluminat arhitectural de interior şi exterior, corpuri de iluminat pentru utilizări speciale, surse de lumină şi accesorii, reclame luminoase. Târgul este organizat de DK Expo, companie specializată în derularea evenimentelor expoziţionale.
Printre cele aproape patruzeci de companii importante din domeniul de iluminat care şi-au manifestat interesul faţă de acest eveniment- participând în calitate de expozant- fac parte Ataş Lighting, Orion Lighting, Osram, Brilux, Amro Group, Caralux, Zexstar şi alţii. Citeste mai departe